Omul de afaceri Nicolae Cristescu a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, că nu crede că se va întâlni astăzi cu George Copos pentru semnarea contractului de preluare a FC Rapid, deoarece mai sunt necesare acte care să dovedească acordul Adunării Generale a Acționarilor în privința tranzacției.
„M-am întâlnit cu avocații noștri și mi-au spus că mai sunt necesare o serie de documente care să arate că Adunarea Generală a Acționarilor clubului este de acord cu sumele pe care se va face tranzacția. George Copos mi-a spus că AGA a aprobat aceste sume, dar încă nu ne-a trimis documentele respective”, a spus Cristescu.
El a adăugat că îi va trimite versiunea de contract redactată de avocații săi și dacă George Copos va fi de acord și îi va pune la dispoziție și aprobarea AGA va merge să semneze actele de vânzare-cumpărare chiar și la 12 noaptea. „Versiunea noastră de contract, cea redactată de avocații noștri, este gata. Am modificat acele clauze cu care nu eram de acord, cele legate de asumarea de către George Copos a sumelor care ar urma să apară din eventuale litigii mai vechi ale clubului cu diverși jucători sau angajați. Noi îi vom trimite varianta noastră de contract azi. De aceea nu cred că ne vom întâlni astăzi. Dar dacă dânsul e de acord cu această versiune și ne pune la dispoziție și actele cu aprobarea AGA atunci mergem să semnăm și la 12 noaptea dacă ne cheamă”, a menționat, pentru MEDIAFAX, Nicolae Cristescu.
Omul de afaceri care dorește să preia clubul Rapid afirmase, luni, după ultima întâlnire cu George Copos, că miercuri va semna contractul de vânzare-cumpărare al grupării giuleștene. De asemenea, președintele Consiliului de Administrație al FC Rapid, Ion Taban, declara, în aceeași zi, pentru MEDIAFAX, că actele de vânzare-cumpărare se pot semna cel târziu miercuri dacă există voință din partea lui Nicolae Cristescu și a asociatului său Adrian Zamfir.
George Copos a mai încercat în trei rânduri să vândă gruparea giuleșteană, în 2008, 2009 și 2013, dar negocierile cu oamenii de afaceri Fathi Taher, Lutz Stache și Gruia Stoica au eșuat.
Clubul Rapid traversează de la sfârșitul anului 2012 o gravă criză financiară care a culminat cu retrogradarea în Liga a II-a după ce Administrația de Licențiere din cadrul FRF a refuzat să îi acorde licența pentru ediția 2013-2014 a Ligii I din cauza datoriilor.
La 7 decembrie 2012, Tribunalul București a admis cererea SC FC Rapid SA și a deschis procedura de insolvență a clubului condus de George Copos.
SC FC Rapid SA, societatea care administrează gruparea giuleșteană, are de achitat datorii în valoare de 148.029.085 lei (aproximativ 34 milioane de euro), conform tabelului preliminar de creanțe admis de adminstratorul judiciar în dosarul de insolvență.
La masa credală au fost înscriși 163 de creditori care au solicitat creanțe în valoare de 210.838.992 lei (aproximativ 48 de milioane de euro), însă administratorul judiciar a admis doar 148 de milioane de lei.
La 17 mai, Tribunalul București a decis ca termen pentru confirmarea planului de reorganizare a SC FC Rapid SA data de 13 septembrie, în cadrul dosarului de insolvență al societății care administrază gruparea giuleșteană de fotbal.